Mama i-a întins sulul. Andrei l-a desfăcut, l-a strâns într-un mănunchi și l-a bagă în tunica lui. A alergat spre poarta de lemn, apoi a ieșit pe potecă. Tăciuni se ridicau deasupra satului. "Nu mă pot întoarce"
A dat peste cioplitorul de lemn, care șadea lângă ușă. "Ia" a zis Andrei, întinzându-i o felie de pâine. Cioplitorul i-a pus în palmă o păsărică din lemn. "O să-ți arate drumul" a șoptit.
În pădure, poteca s-a despicat în trei direcții. Trei stejari bătrâni, cu scoarța crăpată de tunet, stăteau ca niște gardieni. Andrei a strâns păsărica în palmă. Era călduță. A început să meargă pe poteca din dreapta.
Un hoot lung a rupt tăcerea. Andrei s-a tras lângă un stejar gros. Foșnet de frunze uscate. Păsărica i-a vibrat ușor în buzunar, presquenăzând. A îndrăznit să se uite.
S-a târât printre doi copaci doborâți, pe burte și pe genunchi. Frunzele îl mușcă la fațură. Lumină! A ieșit pe celălalt capăt și s-a oprit brusc. Pădurea se deschidea în fața lui.
Lumină, preaplin de lumină. Andrei s-a ridicat. Grăuntele se întindea înaintea lui, verde și tăcut. A pornit înainte, cu păsărica strânsă de tot.
A sosit la curtea din piatră a satului vecin. Un bătrân ședea pe un scaun de lemn, lângă fântână. Andrei i-a arătat sulul. Bătrânul a dat din cap încet. S-a aplecat și i-a dat o monedă de fier.
Sulul era îndeplinit. Moneda de fier era rece în palmă. Andrei a pus păsărica în buzunar. Era caldă acum, liniștită. Soarele apunea în spatele lui.
Andrei s-a întors spre pădure. Linia copacilor se întindea până la cer. A zâmbit. Drumul de acasă părea acum mai puțin lung.
Poteca ducea acasă. Păsărica i-a șoptit în buzunar, caldă și sigură. Andrei a pornit. Pașii lui erau grăbiți, dar liniștiți. Se întorcea.
