Spider Gicu se agață de pânza lui, la granița dintre casa veche și curtea școlii. Un foșnet ciudat vine dinspre școală — foșnet, foșnet, foșnet. Picioarele lui palpită pe mătase.
Spider Gicu se uită pe marginea acoperișului. Acolo, în iarba înaltă, o minge roșie era înțepenită. S-a lăsat pe o ață subțire, dar iarba era prea deasă.
Cu toate cele opt picioare, împingea iarba spre parte. Foșnet, foșnet, foșnet — dar mingea nu se mișca deloc.
Trăgea de mingea roșie cu picioarele din față. Dar mingea doar săpăda și mai adânc în iarba groasă.
Băiețelul a văzut mingea și a strigat: — Oh, nu! Apoi a lovit iarba, dar a făcut doar mai rău.
Spider Gicu s-a lăsat cât a putut de jos. S-a înfășurat în jurul mingii și a împins cu toate cele opt picioare.
Mingea a sărit — boing, boing! — și a rostogolit drept la picioarele băiețelului.
Băiețelul a privit, apoi a început să râdă vesel.
Băiețelul l-a luat pe Spider Gicu cu mare grijă și l-a dus la o fereastră însorită.
L-a așezat cu blândețe lângă o picătură mică de apă.
De pe pervazul nou, Spider Gicu privea copiii cum se joacă în curte.
Pânza lui strălucea în soare. Spider Gicu era acasă.
